Maica Domnului Icoana
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu,
cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii,
care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut,
pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim!

Luna iunie in 21 de zile: pomenirea Sfantului Mucenic Iulian, din Tarsul Ciliciei (+303).

    Sfantul Mucenic Iulian s-a nascut in cetatea Anazaria, care este a doua eparhie a Ciliciei, din tata dregator cu rangul, dar pagan cu credinta si din mama crestina, care, dupa moartea barbatului, s-a mutat in Tarsul Ciliciei. Deci, botezand pe pruncul Iulian in sfanta credinta, isi crestea copilul in invatatura cartii si in crestineasca evlavie. Iar, cand avea copilul optsprezece ani, s-a ridicat prigonire mare asupra crestinilor in imparatia lui Diocletian. Si a fost prins si fericitul Iulian si l-au adus pentru cercetare la dregatorul Marcian.

    Si, mult fiind schingiuit de acesta, uneori amagindu-l cu imbunari, iar, alteori, silindu-l spre jertfele idolesti, prin chinuri prin ingroziri, Iulian, de Hristos nu s-a lepadat. Timp de un an de zile, l-a purtat, marele dregator, pe Iulian, prin toate cetatile Ciliciei, punand pe slujitori sa-l bata si sa-l chinuiasca, cu gandul de a inspaimanta pe crestini, dar el se arata tare, ca un diamant, in marturisirea lui Hristos. Il bateau cu toiege, pana ce cadeau bucati intregi de carne din trupul sau, dar, tanarul Iulian rabda, fara murmur, toate chinurile. Pe tot drumul acesta era insotit de binecredincioasa sa mama, care se ruga neincetat Domnului, sa-i invredniceasca copilul sa rabde cu credinta pana la capat.

    Deci, cand a ajuns in cetatea Egeea, fiind fericitul Iulian aruncat in temnita, a venit la dansul mama sa si, prinzand-o si pe ea paganii, a rugat pe dregator sa o lase vreme de trei zile langa fiul ei, ca sa-l sfatuiasca, sa se inchine idolilor. Si, indata, a poruncit dregatorul ca fara impotrivire, sa mearga la fiul ei, in temnita. Iar ea, noaptea si ziua, stand langa fiul ei, cu multe lacrimi, vorbind cu dansul, il indemna sa rabde pana la sfarsit chinurile de putina vreme, ca, vesnicelor bunatati si in cetatea mucenicilor Domnului, sa se invredniceasca.

    Si cand au trecut cele trei zile, a fost adus Sfantul, impreuna cu mama sa, la judecata dregatorului. Si, socotind el ca mama si-a induplecat fiul, catre jertfa idolilor, a inceput dregatorul sa o fericeasca pe ea, cu laude. Dar ea, deschizand gura, a marturisit cu mare glas, numele lui Iisus Hristos, mustrand paganatatea idolilor. Asemenea facea si Sfantul Iulian, marturisind cu indrazneala pe Hristos, unul si adevarat Dumnezeu si blestemand multimea zeilor pagani.

    Deci, maniindu-se dregatorul, i-a pedepsit pe amandoi fara mila. Pe mama Mucenicului, mult batand-o, i-au taiat calcaiele picioarelor. Iar, pe Sfantul Mucenic Iulian a poruncit sa-l bage intr-un sac cu nisip si l-au aruncat in mare. Si, asa, a luat Sfantul Iulian sfarsit mucenicesc, precum sfarsit mucenicesc a luat si sfanta lui mama. Trupul Sfantului Iulian, scos fiind la uscat de valuri, a fost dus in Alexandria, iar, mai apoi, in Antiohia. Si pomenirea a cinstit-o, cu un cuvant de lauda, si Sfantul Ioan Gura de Aur, pe cand acesta era inca in Antiohia. Intru slava lui Hristos, Dumnezeului nostru.

   

Dumnezeului nostru slava!
 
 

Intru aceasta zi, cuvant despre un staret duhovnicesc, care a scris multe cuvinte de mantuire.

    Era un staret sfant si purtator de Dumnezeu, in muntele Olimpului, si la el, veneau multi frati, ca sa auda cuvant de mantuire. Deci, stand aceia, iar Sfantul staret vorbindu-le cele spre mantuire sufleteasca, a venit, din lume, un mirean simplu si, inchinandu-se, sta de fata. Iar staretul, cautand spre dansul, l-a intrebat: "Cu ce trebuinta ai venit la mine?" Si a raspuns: "Am venit, la sfintia ta, cinstite parinte, ca sa marturisesc pacatele mele cele nenumarate." Apoi, i-a zis lui: "Spune inaintea tuturor, nu te rusina". Deci, a inceput a spune unele ca acelea, ce nu sunt vrednice sa intre in auzul omenesc, nici sa se dea in scris. Iar, dupa ce a sfarsit el de spus toate, cu lacrimi, sta intristat, privind in jos, cu inima sfaramata. Si staretul, gandindu-se catva timp, i-a zis lui: "Oare, vrei, fiule, sa te imbraci in sfantul chip?" Iar el a zis: "Da, parinte, il doresc si am imbracamintea, anume pregatita, pentru aceasta trebuinta." Deci, dupa ce l-a invatat pe el sfantul staret si i-a facut randuiala cea obisnuita, l-a imbracat pe el in sfantul chip monahicesc. Si l-a eliberat, zicandu-i: "Sa mergi, fiule, cu pace si, de acum, sa nu mai gresesti." Iar el, inchinandu-se pana la pamant, s-a dus, slavind pe Dumnezeu. Deci, calugarii, minunandu-se, l-au intrebat: "Cum se face, cinstite parinte, ca marturisind el atat de multe pacate inaintea noastra, a tuturora, nu i-ai dat lui, nici cat de putin canon?" Iar el le-a raspuns: "O, fii preaiubiti, oare n-ati vazut pe barbatul acela infricosator, stand de partea cealalta, a carui fata ii era ca fulgerul si hainele lui albe ca lumina? Si avea acela, si cerneala in calimari. Si, apoi, n-ati vazut pe omul acela, cum si-a marturisit toate pacatele, inaintea smereniei mele si inaintea voastra, a tuturora, si cum ingerul, cu condeiul, i le-a sters? Deci, de vreme ce Iubitorul de oameni, Milostivul Dumnezeu, i-a iertat lui toate greselile acelea, apoi, cine sunt eu, pacatosul, ca sa-i dau aceluia epitimie sau canon?" Si, acestea auzindu-le, calugarii s-au inspaimantat, si s-au inchinat cinstitului staret, multumind Domnului nostru Iisus Hristos. Si, marind bunatatea si iubirea Lui de oameni, s-au dus, minunandu-se mult de lucrurile cele preaslavite ale Dumnezeului nostru.

   

Dumnezeului nostru slava!
 
 

Intru aceasta zi, cuvant despre Sfantul Sava, cum a tamaduit un leu in cale.

    Sfantul Sava, mergand, de la Rava, spre lunca Iordanului, a intalnit un leu mare, schiopatand. Si, acesta cazand, arata staretului piciorul, ca si cum s-ar fi rugat sa castige tamaduire de la staret. Iar parintele nostru Sava, cunoscand primejdia, a stat si, apucandu-l pe leu de picior i-a scos tepusa cea infipta in carne. Si leul, de durere usurandu-se, umbla dupa staret si-i slujea lui. Deci, avea atunci Sfantul staret pe langa sine, un ucenic sirian, anume Flavian, avand un catar in slujirea lui. Si, cand trimitea Sfantul Sava pe ucenicul sau, la vreo slujba, poruncea leului sa-i pazeasca acel catar. Si in toate diminetile, leul, luandu-l cu gura de capastru, toata ziua il pastea, iar, spre seara, adapandu-l il aducea. Odata, Flavian a fost trimis la o ascultare; si de a sa mantuire neingrijindu-se sau fiind cuprins de oarecare trufie, a cazut in desfranare. Iar, intr-una din zile, leul, omorand catarul, l-a mancat. Deci, instiintandu-se de aceasta, Flavian a cunoscut ca a fost mancat catarul lui, din pricina pacatului sau, si de atunci nu mai indraznea sa vina si sa se mai arate staretului si, cazand in desnadejde, s-a apucat de cele rele. Apoi, intrand, petrecea intr-un sat, plangandu-si pacatul sau. Dar, sfantul staret, asemanandu-se milostivirii Stapanului, nu l-a parasit pe el, ci, mult cautandu-l, l-a aflat. Si, cu darul lui Hristos invatandu-l, l-a aflat. Si, cu darul lui Hristos invatandu-l pe el si mangaindu-l si din cadere ridicandu-l, i-a randuit lui sa stea in singuratate. Si s-a pocait cu tot sufletul si bine a placut lui Dumnezeu. A Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.


 

Dumnezeului nostru slava!



Despre păcatul avortului și gravitatea lui FAȚA ASCUNSĂ A PROSTITUȚIEI LEGALIZATE