Maica Domnului Icoana
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu,
cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii,
care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut,
pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim!


Luna mai, in 13 zile: pomenirea Sfintei Mucenite Glicheria (+141).

    Aceasta a trait in zilele imparatului Antoniu (138-161) si a guvernatorului Savin, din cetatea Trainopolei. Si, pe cand dregatorul cetatii se pregatea sa aduca jertfa lui Die, dupa porunca primita de la Roma, Sfanta Glicheria, insemnandu-se pe frunte cu semnul crucii, a mers la dregator si a marturisit ca este crestina si roaba lui Dumnezeu.

    Dar dregatorul, neluand in seama marturisirea ei, a indemnat-o sa jertfeasca lui Die.

    Deci, a intrat ea in capiste si, acolo, facand rugaciune catre Dumnezeu, indata, numai cu puterea rugaciunii, idolul lui Die s-a surpat si a cazut, zdrobit, la pamant. Si aruncau paganii, care erau acolo, cu pietre asupra ei si nu o ajungeau. Deci, au spanzurat-o de cosite si au strujit-o pe tot corpul, apoi au aruncat-o in temnita, poruncind sa nu-i dea de mancare mai multe zile. Dar, primind hrana de la inger, nici un rau n-a patimit. Si s-au minunat dregatorul si cei ce erau cu dansul, ca, intrand in temnita la dansa, au gasit o strachina, paine, lapte si apa, macar ca pecetile temnitei erau intregi. Au aruncat-o, dupa ceea, intr-un cuptor cu foc si, stingandu-se focul cu roua din cer, a iesit fecioara nevatamata. I-au jupuit, apoi, pielea de pe cap pana la frunte si, legandu-i mainile si picioarele, au aruncat-o pe un pat de pietre ascutite, in temnita, dar a fost dezlegata de un inger, care a vindecat-o si la cap. De aceasta uimindu-se, Laodichie temnicerul a marturisit pe Hristos si indata i s-a taiat capul.

    Mucenita a fost adusa, iarasi, inaintea dregatorului si a fost data fiarelor. Si una din ele atingandu-se foarte putin de dansa, incat nici o rana nu s-a vazut, ci numai o muscatura. Mucenita si-a dat sufletul lui Dumnezeu. Si s-au ingropat sfintele ei moaste in Iraclia Traciei.


Dumnezeului nostru slava!


Intru aceasta zi, cuvant al Preacuviosului Parintelui nostru Efrem Sirul, despre gandul mortii, despre fapta buna si despre bogatie.

    Se cuvine a ne pleca celui ce zice: "Indemnati-va si ziditi-va unul pe altul (I Tes. 5, 11)". Si nu ca si cand eu as fi vrednic a va porunci voua, ca prin a mea sarguinta sa faceti aceasta. Stiu, insa, pe cel ce a zis: "Binecuvantat este Dumnezeu si Tatal Domnului nostru Iisus Hristos Parintele indurarilor si Dumnezeul a toata mangaierea, Cel ce ne mangaie pe noi in tot necazul nostru, ca sa putem sa mangaiem si noi, pe cei care se afla in tot necazul, prin mangaierea cu care noi insine suntem mangaiati de Dumnezeu (II Cor, 1, 3-4).

    Pentru aceea, am socotit de trebuinta sa va scriu voua si ce am invatat din dumnezeiestile Scripturi si ce am fost sfatuiti de barbatii cei cucernici, precum si ceea ce noi insine, prin cautare, am aflat, ca sa nu ne asemanam mesterilor celor invidiosi, care, din pizma, ascund, de ucenicii lor, cele mai multe parti ale mestesugului. Dar, noi credem celui ce a zis: "Dumnezeu este Cel ce lucreaza in voi si ca sa voiti si ca sa savarsiti, dupa a Lui bunavointa" (Filip. 2, 13). Ca fapta buna nu se micsoreaza, cand o primesc mai mult, si cand o savarsesc mai multi, precum a zis cineva dintre Sfinti, ca bogatia si zestrea faptei bune, chiar de s-ar impartasi tti oamenii dintr-insa, nu se va imputina. Ca ea nu este ca averea cea de pe pamant, pe care o impartim in despartituri si, cu cat adaugam la o parte, cu atat le micsoram pe celelalte si inmultirea partilor este scaderea averii care se imparte. De unde si certurile ce se ridica intre oameni.

    Iar celui ce a castigat fapta buna, nimeni si-a pizmuieste inmultirea avutiei lui. Si cel ce si-a agonisit, mai mult din fapta buna, n-a adus nicio paguba celui ce se roaga sa se impartaseasca si el din aceleasi bunatati. Ci, cu cat cineva are sufletul mai larg, se umple si el de pofta cea buna si bogatia faptelor bune, a celor ce s-au impartasit din ele, mai inainte, nu se pagubeste. Deci, sa facem iarasi inceput cuvantului, ajutandu-ne noua Darul Marelui Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

    Lenevirea se face pricina de multe rele, celor ce nu se trezesc, scotandu-ne putin cate putin, afara din petrecerea cea duhovniceasca, jefuindu-ne, in taina, fierbinteala credintei si facandu-ne sa slujim, dulcetilor vietii. Ca nu ne lasa lenevirea a lua aminte la rasplatirile celor ce vor sa fie, dupa iesirea din viata. Si, chiar de ar auzi lenesul, Scripturile cele ce invata despre muncile ce vor sa fie dupa moarte, le socoteste, ca si cum altuia i-ar fi pastrate, iar, pe sine se socoteste, cu nesmitire, afara de primejdie.

    Deci, precum lenevirea este vatamatoare, tot asa trezia este folositoare, ca se face pricinuitoare de tot binele. Ca celui ce se trezeste, totdeauna, de fata ii este pomenirea lui Dumnezeu. Iar unde pomenirea lui Dumnezeu este intarita, acolo toata lucrarea celui viclean inceteaza si dorul bunatatilor celor ce vor sa fie, de-a pururea il intinereste pe osarduitor si pe drumul faptei bune il implineste. Ca la drumul cel trupesc este nevoie de sanatate si de taria madularelor si de vedere ascutita, iar la drumul cel duhovnicesc este trebuinta de suflet curatit. Ca, chiar daca trupul ar fi cu totul trudit si slabit, din pricina bolii, nimic nu va vatama sufletul cel ce se trezeste, precum nici pe viteazul Iov, intreitele valuri ale durerilor, macar ca statea pe gunoi, in vazduh descoperit, intru nimic nu l-a vatamat.

    Nimic nu este mai tare decat dreapta credinta si nimic nu este mai vrednic de jale si mai ticalos decat viata cea patimasa. Si, cu cat sunt mai dulci cele vremelnice, cu atata creste primejdia lor. Si, precum cei ce se scumpesc de la o drama sau doua patimesc durere cand s-au pagubit, strapunsi fiind de iubirea de bani, si, precum iubitorul de avere, cand s-a lipsit de putina vie, sau de putin pamant de aratura, se mahneste atunci cand s-a lipsit, nesuferind paguba, asa si cu cei bogati, mult sufera la despartirea de bogatie. Si, mai ales, cand cineva se vede pe sine plecat spre batranete, acela se chinuieste si se mahneste, ca si cand ar fi strans de o mana de fier, sau ar fi intr-o temnita; si nici un mestesug nu afla pentru schimbarea batranetilor. Ca, desi i se pare ca poate izgoni pomenirea mortii, cu fluiere, cu tobe si cantari, prin acelea prin care se sarguieste sa-si micsoreze necazurile, prin acestea, si mai mult o creste, cunoscand ca, tocmai de aceasta veselie se va lipsi negresit. Ca sunetele, adica, si jocul si glasul cel prea dulce al trambitei inceteaza, iar necazul dinlauntru nu inceteaza, arzandu-i si rozandu-i incet trupul lui.

    Se intampla uneori, ca, daca cei ce canta, pomenesc de moarte si de ucideri, in basme si in razboaie, frica de moarte sa schimbe naravul cuiva, spre lucrarea binelui, fiindca tot omul are impreuna cu el si momenirea mortii. Dar cei necredinciosi folosesc rau aceasta pomenire; numai pentru despartirea de cele dulci se tanguiesc. Iar credinciosii, ca pe un ajutor si ca pe o doctorie, impotriva patimilor celor prea de rusine, o folosesc.

    Deci, toti credinciosii si necredinciosii suntem incredintati de puterea mortii. Iar judecata dupa moarte, nu toti o cred. Dreptii, adica, avand-o pe aceasta de-a pururea inaintea ochilor, dupa cel ce zice: "Si precum este randuit oamenilor o data sa moara, iar, dupa aceea, sa fie judecata." (Evrei 9, 27), noaptea si ziua trimit rugaciuni si cereri lui Dumnezeu, ca sa se izbaveasca de gheena focului si de celelalte munci si sa se invredniceasca dantuirii celei impreuna cu Sfintii ingeri. Iar pomenirea mortii, ce se face de cei necredinciosi si pacatosi, este o pomenire oarecum goala, ca, nu pentru cele ce vor sa fie dupa moarte, sunt ingrijorati, ci, se tanguiesc pentru lipsirea si despartirea de cele dulci.

    Lenesii si defaimatorii mantuirii, aflandu-se intunecati, cu inselaciunea pacatului cheltuindu-si zilele, socotesc ca departe sunt de ceasul mortii si nici o grija nu-si fac de iesirea lor, din cele de aici. Ci, ani multi si vremi lungi isi ureaza si isi hotarasc lor. Dar ei sunt asemenea acelora ce calatoresc noaptea si fara de vreme umbla, care socotesc ca sunt departe de prapastia ce le sta inainte, pana cand, prapastuindu-se ei, aceasta incercare ii dumireste. Deci, cel ce a inteles amagirea vietii acesteia, cu ochiul cel curat al sufletului si s-a facut mai inalt decat cele iubite de aici, acela va intelege negresit, ca, ori de mananca, ori de bea, ori de doarme, ori de lucreaza, ori de se inalta toata ziua si in tot ceasul, toate catre batranete si catre sfarsitul vietii celei vremelnice, de la fire alearga. Si, ca pe niste gunoaie, pe toate vazandu-le, se va sargui sa se smulga din impatimirea vietii acesteia, ca nicio impartasire sa nu aiba cu rautatile omenesti.

    Deci, acela ce catre viata cea imbunatatita cauta si, intru sine, aduna fapta buna, pe care niciun hotar omenesc nu o va cuprinde, va suferi el, oare, sa treaca peste viata aceasta, fara de umilinta si fara de lacrimi? Sau, isi va pleca sufletul sau catre lucrurile cele pe jo taratoare si calcate in picioare? Oare, se va mai minuna de bogatia cea pamanteasca, sau de stapanirea cea omeneasca, sau de altceva, din cele iubite de mintea patimasa? Ca, daca cineva, inca, se afla cu patima spre unele ca acestea, acela afara de ceata cea duhovniceasca se aseaza. Si nimic nu are in fata cuvantului nostru. Iar, daca sus cugeta si sus, impreuna cu Dumnezeu, calatoreste si mai inalt este, cu adevarat, decat unele ca acestea, acela cu toata puterea, fapta buna o va cauta, ca nimic nu este mai cinstit, in viata, decat aceasta, ca, pe oameni, fapta buna, prieteni ai lui Dumnezeu ii face. Tot aurul inaintea ei este ca niste nisip: si, ca niste tina, se vor socoti argintii inaintea ei. Reaua patimire n-a vestejit fapta cea buna si boala, pe ea n-a innegrit-o. Iar moartea cea tuturor infricosatoare a fost defaimata de cei ce au slujit fapta cea buna. Si cu indrazneala vor striga, impreuna cu cel ce zice: "Doresc sa ma despart de trup si sa fiu impreuna cu Hristos." (Filip, 1, 23). Caruia se cuvine slava, in vecii vecilor. Amin.


Dumnezeului nostru slava!

Despre pacatul avortului si gravitatea lui FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE