Acest Sfant Teofan a fost fiul marelui dregator Isac si al Teodatei si se inrudea de-aproape cu imparatii Leon Isaurul si Constantin Copronimul. Pierzand pe tatal sau la varsta de trei ani, a fost crescut de maica sa, la curtea rudei sale Constantin Copronim, macar ca, la curte bantuia, in acea vreme, erezia luptei impotriva Sfintelor icoane. Din iconimia lui Dumnezeu, s-a aflat, insa, in preajma copilului un slujitor temator de Dumnezeu si intelept, care a purtat de grija de sufletul lui, invatandu-l, in taina, calea dreptei credinte. Cu vorbirea acestuia si indemnandu-se de Duhul Sfant, in tanarul Teofan se aprinse o mare dorinta dupa intreaga intelepciune a feciorestii curatii, dorind din tot sufletul chipul si viata monahiceasca.
        Deci, dupa moartea mamei sale, silit fiind sa se casatoreasca, a descoperit, tot din iconomia lui Hristos, ca si mireasa lui avea aceeasi dorinta ca si el. Si, in camera lor de nunta, au facut legamant in taina, sa traiasca in curatie, pana se va ivi prilejul de a merge fiecare intr-o manastire, ea in manastirea de fecioare, el in manastirea de calugari. Deci, traind ei ca un frate cu o sora, in infranare si rugaciune de zi si de noapte, au inceput sa imparta saracilor din foarte multa lor avere, iar, in fata lumii, ei isi implinea feluritele lui indatoriri, ca orice dregator imparatesc.
        Drept aceea, a iesit porunca de la imparat sa mearga Teofan, ca ispravnic imparatesc, in partile Cizicului, a carui cetate, atunci , se zidea. Si, facandu-si el calea cu luntrea pe raul Rindacos, s-a oprit la un loc foarte frumos, in munti , numit Singriania, plin de paduri, de schituri si de manastiri. Si, mult placandu-i acel loc, a coborat din luntre si l-a cercetat si i s-a aratat, in vis, ca acolo, isi va petrece viata sa, ceea ce s-a intamplat aievea. Si se ducea adesea de la Cizic la Singriania, ca nu era departe un loc de altul, cunoscand multi parinti duhovnicesti, din acele manastiri.
        Deci, toate sfarsindu-le bine, s-a intors Teofan de la Cizic, la Constantinopol. Si murind imparatul Leon, precum si socrul lui Teofan, au devenit liberi amandoi,...???... mers cinstita lui mireasa Megalusia, luand numele de Irina, la o manastire din insula Prinkipo, daruind manastirii de acolo averi multe, iar Teofan, impartind saracilor ce ramasese din averea sa si oprind ceva aur, s-a dus la Singriania, unde, tunzandu-si parul in monahicescul chip, a zidit o manastire, cu aurul ce-i ramasese. Si, deprinzand el nevointele monahicesti, multi veneau la dansul, dorind sa vietuiasca impreuna cu el, in manastirea intemeiata de el. Iar el tinea manastirea, scriind carti, ca era bun scriitor, castigandu-si hrana cu mestesugul sau.
        Intr-acele vremi, stapanind imparateasa Irina, iar Sfantul Tarasie fiind patriarh in Constantinopol, s-a adunat cel de-al saptelea Sinod a toata lumea, de la Niceea (787), care a invatat dreapta credinta a Sfintelor icoane. La acest Sinod, a fost chemat si Sfantul Teofan, aratandu-i-se inalta cinste, de care se bucura in Biserica, si, acolo, Sfantul egumen a rostit, atunci, intelepte cuvinte in cinstea Sfintelor icoane.
        Deci, luand imparatia Leon Armeanul, acesta a tulburat, iarasi, Biserica, innoind lupta impotriva icoanelor, chinuind, intemnitand si ucigand multi crestini, pentru cinstirea icoanelor. Voind sa traga de partea sa pe Teofan, imparatul a cautat in toate chipurile ca sa-l castige: prin infricosari, fagaduinte si dese intemnitari. Toate, insa, s-au dovedit zadarnice. Deci, silindu-l in fiecare zi sa se supuna voii sale si neputandu-l pleca, l-a trimis in surghiun, in insula Samotraciei. Dar exilul i-a adus si despartirea sufletului de trup, ca era singur, batran si bolnav. Si, numai douazeci si trei de zile traind in insula, a raposat acolo, mergand la Domnul, cu cuviinta si cu pace, intr-o zi de 12, lunii martie.
 

        Sfantul Grigorie Dialogul s-a nascut la anul 540, in zilele imparatului Justinian (527-565). Mama lui se numea Silvia si tatal, Gordian, fiind, cu dregatoria, senator in Roma cea veche. Acesta, dupa nasterea fiului sau, a intrat ca diacon in slujba Bisericii, purtand de grija saracilor, in una din cele sapte coline ale Romei. Si era cinstit neamul Sfantului Grigorie, ca unul care daduse multi sfinti Bisericii. Pe un neam sfant ca acesta, fericitul Grigorie l-a impodobit si mai mult cu sfintenia vietii sale.
        In vremea cat i-au trait parintii, Sfantul Grigorie si-a implinit toata invatatura cartii si, curand, a fost chemat, ca si tatal sau, in dregatorii lumesti. Avea numai 34 de ani, cand imparatul Iustin l-a facut pretor, adica, primul judecator in Roma, dar gandul lui era la cele duhovnicesti si neincetat se ruga in inima sa, dorind sa fie monah. Deci, murind parintii sai si facandu-se monah, a zidit sapte manastiri in Sicilia, unde era o mare parte din mosiile sale, inzestrandu-le cu toate cele de trebuinta si a inceput a imparti averea sa saracilor. A mai infiintat, apoi, o manastire si la Roma, chiar in casa lui parinteasca, cu hramul Sfantului Andrei.
        Mult pretuit de papa Pelaghie, Sfantul Grigorie a fost trimis, ca sol al papei, pe vremea imparatilor Tiberiu si Mauriciu, la curtea din Constantinopol, unde a legat prietenie cu Sfantul Leandru, episcopul Sevilliei, aflat si el acolo. La intoarcerea din Constantinopol, Sfantul a fost numit staret la manastirii din casa sa, si arhidiacon al papei; iar dupa moarte papei Pelaghie, Sfantul Grigorie, egumenul manastirii Sfantul Andrei, a fost ales, de tot poporul, episcop al Romei, pe scaunul Sfantului Petru, desi el se socotea nevrednic. In viata lui, au stralucit totdeauna increderea in rugaciune, umilinta si mai ales milostenia. In semn de smerenie, in toate epistolele sale, ca papa, el se numea "sluga slugilor lui Dumnezeu" si se socotea pe sine cel mai din urma nevrednic. Dar negraita era milostivirea lui spre saraci, vaduve, orfani, bolnavi si straini. A zidit multe case pentru saraci si straini, nu numai in Roma, ci si in Ierusalim si la muntele Sinai, iar pe saracii Romei, avandu-i scrisi pe nume, adesea ii aducea la masa sa, slujindu-le el singur. Trecand odata prin piata, Sfantul Grigorie a descoperit o alta fata a ticalosiei omenesti, negutatoria de sclavi; si afland ca sunt din Britania si ca sunt pagani, i-a eliberat din robie, i-a botezat si a trimis in Britania cete de propovaduitori, care i-a adus la dreapta credinta pe britani.
        Ca semn al increderii lui in rugaciune, se spune ca acest mare placut lui Dumnezeu l-a izbavit, cu rugaciunile sale, pe imparatul Traian, din vesnicele munci, macar ca fusese in imparat pagan si inchinatori la idoli. Ca Sfantul, facand rugaciuni pentru iertarea lui Traian imparatul, a auzit un glas de la Dumnezeu, zicand: "Rugaciunea ta am auzit-o si dau iertare lui Traian, dar tu sa nu mai faci rugaciuni pentru pagani." E vrednica de amintit si traditia dupa care el ar fi fost acela care a intocmit, in Biserica, Liturghia darurilor inainte sfintite, care se face in zilele Postului mare.
        Invrednicit si cu darul scrisului de carti, Sfantul Grigorie ne-a lasat si multe scrieri, o adevarata comoara de invataturi de folos duhovnicesc. Amintim dintre ele: Talmacire la cartea lui Iov, Talmacire la cartea lui Iezechiel si o bogata culegere de scrisori. Dar cartea lui cea mai pretuita a fost Fapte din viata sfintilor care au trait pe pamantul Italiei sau Dialogul. E cartea care l-a facut cunoscut in toata crestinatatea, si de la care a primit numele de "Dialogul."
        Deci, pastorind Biserica lui Dumnezeu treisprezece ani, sase luni si zece zile, Sfantul Grigorie s-a mutat la Domnul, pe vremea imparatiei lui Foca tiranul, intr-o zi de 12, a lunii martie.
 

        Sa auzim intepeciunea lui Dumnezeu, aratata in vase de lut, si sa ne minunam. Mirandu-ma eu, zice Sfantul Ioan, cand petreceam acolo, intr-o manastire de obste, de credinta, de rabdarea si de neclintita staruinta a unora din cei de curand veniti, cu toate cercetarile si ocarile, uneori si prigonirile, care se faceau, nu numai de cel mai mare, ci, si, de cei foarte de jos si de pe urma, am intrebat, pentru folosul si zidirea mea, pe un oarecare din frati, cu numele Avachir, care era de cincisprezece ani in manastire, pe care il vedeam ca este nedreptatit, aproape de toti, intrucat, acest frate era, din fire, prea putin slobod cu limba. Si am zis catre dansul: "Frate Avachir, pentru ce te vad eu pe tine in fiecare zi gonit de la masa si de multe ori dormind nemancat?"
        Si a zis catre mine: "Crede-mi mie, parinte, ca parintii mei ma ispitesc sa vada de sunt bun de monah; ca, nu intru adevar fac ei astea. Iar eu, cunoscand scopul staretului si al celorlalti, rabd toate fara greutate. Si, iata, acum sunt cincisprezece ani, de cand socotesc aceasta, ca si ei, la intrarea mea aici, mi-au zis mie, ca si la treizeci de ani, ispitesc pe cei ce se leapada de lume. Si aceasta, cu dreptate este, parinte Ioan, ca, fara de cercare, aurul nu se lamureste."
        Deci, dupa intoarcerea mea la manastire, viteazul acesta Avachir, dupa doi ani, s-a dus catre Domnul, zicand aceasta parintilor, cand era sa se savarseasca: "Multumesc, multumesc Domnului si voua, pentru ca, ispitit fiind de voi, spre mantuirea mea, am ramas neispitit de draci, iata, saptesprezece ani." Drept aceea, Pastorul cel drept Judecator, a poruncit ca Avachir sa fie pus dupa vrednicie, ca un Marturisitor, impreuna cu Sfintii cei ce zaceau acolo.