Acestia au trait pe cand stapanea Diocletian imparatul (286-305) si, prinsi ca sunt crestini, in cetatea Pompeiapole, au fost adusi la judecata inaintea dregatorului Flavian. Si era Tarah batran cu varsta, roman cu neamul si cu slujba de ostas. Prov era din Tracia, iar Andronic din cetatea Efesului. Toti trei eu marturisit credinta lor in Domnul nostru Iisus Hristos si toti trei au fost dati la chinuri.
        Au fost batuti peste gura, li s-au zdrobit falcile cu pietre, li s-au smuls dintii, au fost batuti cu vergi peste pantece, pieptul le-a fost impuns cu tepuse irosite in foc, dar ei au marturisit pe Hristos cu si mai multa indrazneala.
        Au fost supusi atunci la si mai grele chinuri; i-au tavalit pe carbuni aprinsi, au fost spanzurati cu capul in jos, iar dedesubt, inabusiti cu un fum greu si inecacios; pe nari li s-au turnat otet cu sare si mustar, le-au fost taiate buzele, limba si urechile, le-au despicat capul de piele. Zadarnice s-au dovedit si aceste chinuri, Sfintii au ramas neclintiti in sfanta lor credinta.
        Deci, neputand ei sa se mai miste de multimea chinurilor indurate, s-a dat porunca sa fie aruncati la fiare, dar acestea nu s-au atins de trupurile insangerate ale Sfintilor, asezandu-se linistite langa ei. In cele din urma, toti trei au fost taiati bucati cu sabia si asa si-au dat sufletul in mainile lui Dumnezeu, primind cununa muceniciei.
 

        Acest Sfant a ramas orfan, fiind foarte tanar. Deci, din pricina saraciei, l-a luat pe el tatal Sfantului Ioan Damaschinul, in casa sa, ca sa-l creasca. Ca acesta, avand multa avere si marire lumeasca, a luat in casa sa un vestit dascal invatat si intelept, care si acesta se numea Cosma. Si i-a dat lui in seama pe fiul sau cel firesc Ioan, si pe Cosma, fiul sau cel de suflet. Iar acesta punand nevointa, asupra lor cu invatatura, in scurta vreme, i-a invatat pe ei tot mestesugului cartii, adica gramatica si filosofia, inca si nevoindu-se ei si cu astronomia, muzica si geometria, s-au aratat, prin aceasta, vrednici de toata cinstea. Iar cui ii este voia sa stie cat au fost de invatati, se vor incredinta din cartile pe care le-au scris.
        Deci, venind ei in varsta intelegerii si invatand iscusinta intelepciunii, au lasat lumea si, ducandu-se la lavra Sfantului Sava, s-au facut monahi. Deci, fericitul Ioan a fost sfintit preot de Ioan, patriarhul Ierusalimului, iar fericitul Cosma, rugat fiind de tot soborul, a fost facut episcop de Maiuma si a stralucit in Biserica lui Hristos, ca o stea pe taria cerului. Ca, pornindu-se lupta impotriva sfintelor icoane, acest Cuvios a indemnat pe Sfantul Ioan Damaschin sa scrie catre drept-credinciosi cuvinte pentru cinstirea sfintelor icoane. Si a impodobit el insusi Biserica lui Dumnezeu cu foarte frumoase tropare si canoane. El a cinstiti cu cantari Invierea lui Lazar, Intrarea Domnului in Ierusalim, Cina cea de taina, Patimile cele de voie ale Domnului Hristos si alte praznice dumnezeiesti. Deci, fiind hirotonit episcop de Maiuma si bine povatuindu-si turma spre hrana cea mantuitoare, foarte batran fiind, a raposat cu pace in Domnul.

        Intr-una din zile, fericitul Andrei, umbland prin cetate, a venit aproape de casele desfranatelor, iar una din ele l-a prins pe el de haina. Atunci au venit si celelalte desfranate si, stand imprejurul lui Andrei, il batjocoreau. Iar el nu raspundea nimic, fara numai isi tinea narile cu mana si scuipa. Iar ele l-au intrebat: "Pentru ce, tinandu-ti narile, scuipi asa?" Iar fericitul le-a zis: "Vad pe demonul desfranarii, care va stapaneste, ca este imbracat intr-o haina cu rau miros si nu-l pot suferi." Dar ele, dezbracand haina dupa el, i-au dat o rogojina pe deasupra si l-au izgonit. Iar unii din cei iubitori de Hristos ii dadea lui si bani. Si oricati ii dadeau lui, el primea, iar unde vedea adunare de saraci, acolo mergea si joc cu argintul facea. Iar saracii ca pe un nebun il imbranceau pe el, si luau banii. Iar el usor lovindu-i cu palma, ca si cum i-ar certa, aruncand argintii toti, indata fugea de la dansii. Iar saracii, luand argintii, ii imparteau intre ei. Si jocul acesta il facea fericitul Andrei, ca nearatata sa fie milostenia lui.
 

        Priviti, fratii mei iubiti, cum se intoarce omul la cele lepadate si cugeta iarasi si face lucrurile paganilor. Tot cela ce cugeta cele trupesti si risipeste ca si cand nu ar astepta sa dea seama lui Dumnezeu in ziua judecatii, oare nu s-a fezbracat el de Hristos? Ca zice Domnul, cu dumnezeiasca Sa gura, ca si pentru un cuvant desert vor sa dea seama oamenii in ziua judecatii, apoi faptele care in ce fel vor fi judecate?
        O, ce drac rau. O, uratorul de bine si uratorul de oameni duh necurat. Cum impiedica si cum ademeneste el pe fiecare. Stapanul striga prin Prooroci si prin Apostoli si prin sfintele Evanghelii din multime, putini iau aminte. Diavolul cheama prin alaute si prin hore si prin cantecele dracesti si multimea se aduna. Iubitorul de oameni, Dumnezeu cheama pe toti si zice: "Veniti la mine toti!" Si nu este nimeni sa-L asculte, nici sa se sarguiasca. Hulitorul de oameni, diavolul, pe multi indeamna si acestia la el alearga. Daca undeva s-ar propovadui ajunare sau priveghere, se sperie toti si se tanguiesc si se fac ca niste mori. Iar daca s-ar vesti candva pranzuri, cine sau alaute, sau cantece dracesti, toti se fac veseli, binevoitori si treji si unii pe altii se cheama si se striga si impreuna alearga pe drumul cel rau si se nevoiesc cu nevointa cea vrednica de jale. Nu insa cu cinste cum se cuvine crestinilor, ci ca niste pagani. Nu ca niste robi ai lui Dumnezeu, ci ca niste apucati. Si de multe ori, toata ziua se ostenesc pentru pantecele lor si toata noaptea petrec fara de somn, spre pierzarea sufletului lor, jucand si batjocorindu-se si nimic altceva castigand din osteneala si din priveghere, fara numai vaiul, precum a zis Domnul.
        Luati aminte cu dinadinsul la cele scrise si nu le defaimati, ca vai celor ce ocarasc dumnezeiestile Scripturi. Ca multi cuvantatori deserti sunt, amagindu-se cu mintea, care cand aud de chinurile judecatii zic razand, mangaindu-se: "Oare sunt eu mai bun decat toata lumea? Unde va merge toata lumea, acolo voi merge si eu. Afara de toata lumea, ce are sa mi se intample mie? Sa ma indulcesc deocamdata si eu, ca toata lumea de bunatatile lumii acesteia."
        Apoi, dupa ce s-a implinit hotarul vietii acesteia, se trimite vestitorul mortii, zicandu-ne: "S-a implinit calea ta in viata aceasta, vino de acum intr-o alta lume, vino la insusi locul tau!" Apoi, lasi lucrurile vietii celei veselitoare, cu care ti se parea ca vesnic te vei desfata, si te duci, fiind tras de demoni, la locul de osanda. Si, vazandu-si locul omul se va cutremura si isi va bate fata sa cu palemele, si, cautand imprejur incoace si incolo va vrea sa fuga si nu-i va fi lui cu putinta sa fuga, ca va fi tinut cu nadejde, legat de cei ce il vor duce pe dansul. Atunci ii vor zice lui demonii cei ce il tin: "Ce te temi, vrednicule de jale? Ce te tulburi, ce te intristezi, ce te inficosezi, ticalosule? Ce te cutremuri, netrebnicule? Tu ti-ai gatit tie locul acesta; secera acum ce ai semanat. Ai auzit de infricosata osanda si, razand asa, ziceai: Unde va fi lumea toata, acolo voi fi si eu. Acum, pentru ce te cutremuri. Nu esti singur. Acolo unde este toata lumea, acolo esti si tu. N-ai auzit pe Stapanul, zicand: Toata lumea intru cel rau zace? Ci, defaimand ziceai: Unde va fi toata lumea, acolo si eu. Vrednicule de jale si ticalosule pentru ce cand ziceai acestea nu te gandeai la tine? Acum, lumea toata poate sa-ti ajute tie? Oare pentru toata lumea vei da tu raspuns Judecatorului? Au nu numai pentru singur sufletul tau? Iata acum, precum ziceai, unde este toata lumea, acolo esti si tu."
        Si, intrand in locul cel de osanda, nevrand si cumplit chinuindu-se, va incepe sa ridice jalnice glasuri si sa roage pe cei ce vor sta inaintea judecatii, ca sa dobandeasca macar putina rasuflare. Si ii vor raspunde lui: "Ce strigi, ticalosule? Au doar tu esti mai bun decat toata lumea? Unde este toata lumea, acolo esti si tu, precum ai zis". Si atunci, suspinand din adancul inimii, va zice: "Si ce-mi foloseste mie toata lumea? Vai mie, ca m-am amagit si m-am batjocorit. Dreapta este judecata lui Dumnezeu. Acum am cunoscut, ticalosul, ca ceea ce seamana omul, aceea va si secera. Si ce sarcina va lega, aceea va si purta. Vai mie, ca am auzit si nu primeam. Pe cati vedeam nevoindu-se, priveghind si ajungand, pe toti ii ocaram si-i osandeam. Pe cati ii vedeam plangand si tanguindu-se, radeam de ei. Vai mie, ca mai de folos imi era mie o suta de ani sa plang acolo si sa ma tanguiesc si pamant sa mananc si sa nu vin in locul acesta de chin. Cine-mi va da mie vreme de pocainta, macar de trei zile ale veacului aceluia, pe care l-am cheltuit in lenevire, eu vrednicul de jale si ticalosul? Insa acum targul si soborul s-au risipit si nu mai am folos din pocainta...
        Vedeti, fratilor, sa nu se afle cineva fara de roada. Cela ce seamana in trupul sau indulcirea lumii acesteia, desfatari, cine si pranzuri, din trup va secera stricaciune. Iar cel ce seamana in duh rugaciune, ajunare si priveghere, din duh va secera viata vesnica. Luati seama si vedeti ca nicidecum nu se lauda cel ce se desfateaza, nici cei ce rad, nici cei ce joaca, ca acestea paganii le fac. Iar in partea crestinilor, legea este in acest fel: fericiti cei saraci cu duhul, fericiti cei ce plang, fericiti cei milostivi, fericiti cei izgoniti, fericiti cei curati cu inima, fericiti cei vorbiti de rau, fericiti cei ce se infraneaza, fericiti cei ce au pazit Botezul curat, fericiti cei ce pentru Hristos s-au lepadat de lumea aceasta, fericite sunt trupurile feciorelnicilor, fericiti cei ce au femei ca si cand n-ar avea, fericiti cei ce privegheaza si se roaga, fericiti cei ce vad mai inainte pe Cel ce va sa vie sa judece vii si mortii si-si pregatesc raspunsul, fericiti cei ce lacrimeaza in rugaciune si in cantarea de psalmi. Acestea sunt ale dumnezeiestii Scripturi a drept-credinciosilor.
        Si, oare, care Scriptura fericeste pe cei ce canta din fluier, sau in alauta, sau rad, sau pe cei ce se desfateaza, sau pe cei ce se imbata, sau pe cei ce se inversuneaza si joaca, sau pe cei ce iubesc lumea aceasta? Stapanul nostru nu ne-a invatat acestea, ci, mai vartos, le-a si osandit, zicand: "Vai voua care radeti acum si va desfatati, ca veti plange si va veti tangui!"
        Deci, veniti ca, lasand calea cea larga, care duce la pierzare, sa nu osandim putina vreme, ca sa imparatim in vecii cei nesfarsiti si sa dobandim bunatatile cele nestricacioase pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului pacatos nu s-au suit. Fugi de mandrie, o, omule, desi esti bogat, ca nu cumva sa ai pe Dumnezeu impotriva ta, si iubeste smerita cugetare, desi esti mare, ca sa te inalti in ziua judecatii, ca vai celui trufas, ca acela, cand va intra in mormant, atunci se invata cine este. Vai lacomului, ca bogatia trece, vai necredinciosului, ca in vreme ce toti se lumineaza, el singur atunci se intuneca. Vai, celui fara de lege, ca se duce la Judecator aspru si drept. Vai trandavului, ca va cauta vremea pe care rau a cheltuit-o si nu o va afla. Vai ocaratorului si impreuna cu el, betivului, ca se randuiesc cu ucigasii si cu desfranatii se pedepsesc. Vai celui ce se desfateaza in aceasta putina vreme ca, precum un vitel spre junghiere, asa se ingrasa.
        Dar fericit este cel ce calatoreste pe calea cea stramta, ca purtator de cununa va intra in cer. Fericit cel ce multora le face bine, ca va afla ajutatori multi, cand va fi judecat. Fericit cela ce se sarguieste catre viata ce va sa fie, ca acestea de aici, trag spre stricaciune si moarte. Fericit este cela ce risipeste cele rele, adica pe acelea ce le-a adunat rau, ca va sta curat inaintea judecatorului. Fericit este cel ce spre toate se sileste pe sine, ca silitorii rapesc Imparatia lui Dumnezeu.
        Deci, sa ne silim acum si noi spre tot lucrul bun. Sa ne indemnam si sa ne zidim unii pe altii, precum si faceti. Totdeauna vorbirea noastra sa fie despre judecata si despre darea raspunsului nostru. Ori ce lucru faceti, fie de umblati pe cale, fie de sedeti la pranzuri sau in paturile voastre, ori altceva de faceti, totdeauna ingrijiti-va de judecata, si de venirea dreptului Judecator si va aduceti aminte, in inimile voastre, si ziceti unii catre altii: "Oare in ce fel este intunericul cel mai dinafara? Oare in ce fel este focul cel nestins si viermele cel neadormit? Oare in ce fel sunt scrasnirile dintilor? "Acestea vorbiti-le unii cu altii, noaptea si ziua. Sa ne nevoim fratilor, pana avem vreme. Sa cumpatam desfatarea cea de aici, ca acolo sa castigam desfatarea Raiului. Sa plangem aici putin, ca acolo sa radem. Sa flamanzim aici, ca sa ne saturam acolo. Sa invatam a ne lipsi de toate acestea vremelnice de aici, ca sa ne indulcim acolo de bunatatile cele adevarate. Pe calea cea stramta si necapita sa calatorim aici, ca acolo pe calea cea lata si desfatata sa umblam. Si iarasi zic: "Vedeti sa nu ne impiedice pe noi viata aceasta si sa ne batjocoreasca si goi si netrebnici sa ne trimita pe noi in veacul acela. Ca inselaciunea lumii acesteia pe multi i-a impiedicat, pe multi i-a pierdut, pe multi i-a batjocorit, pe multi i-a orbit".
        Iar noi, fratilor, la luam aminte la noi insine si sa ascultam pe Domnul, care zice: "Veniti dupa Mine!" Deci, de toate sa ne despartim, si Lui sa-I urmam. Sa potolim toata bucuria lumii acesteia, ca batjocoreste pe cei ce o iubesc pe dansa.  Iar noi sa ne sarguim a dobandi viata cea vesnica, dantuirea cea cu ingerii, petrecerea cea cu Hristos. Caruia se cuvine slava in vecii vecilor! Amin.